fbpx

Antrenamentul în aer liber este benefic din numeroase puncte de vedere. Așa că, dacă odată cu temperaturile ridicate, sala de fitness a devenit din ce în ce mai puțin atrăgătoare pentru tine, poți să iei în considerare antrenamentul în aer liber ca alternativă. Iar motivele s-o faci sunt nenumărate!

Deși probabil te gândești că un antrenament executat în sala de fitness este mai benefic decât unul în aer liber, dat fiind faptul că te poți folosi de aparatele de fitness, specialiștii ne spun altceva.

Un antrenament executat cu greutatea corpului, ajutat de accesorii de fitness te ajută să îți lucrezi mai mulți mușchi în același timp, pe când greutățile de la sală îți lucrează izolat, pe rând, o singură grupă musculară.

M-am mutat de curând în Greenfield Residence, în nordul Bucureștiului și deși până nu demult îmi plăcea să merg la sală pentru a mă antrena, aici avem un parc special amenajat cu aparate de fitness și multe zone verzi, deci e mai mare plăcerea să ies la antrenament la doar câteva minute de mine, în fața blocului.

Cel mai probabil găsești și tu în apropierea locului unde stai astfel de aparate și zone care te invită la mișcare… iar când timpul nu este mereu în favoarea ta, ele sunt o opțiune excelentă de antrenament.

Dacă vremea de afară nu te te convinge să ieși la mișcare în apropierea locuinței, uite câteva motive care ar putea să o facă:

  1. O schimbare benefică în rutină

Să vezi locuri noi, oameni noi va avea un impact pozitiv asupra creierului și îți va îmbunătăți considerabil starea de spirit.

În plus, atunci când ești distrasă de împrejurimi, cu atât mai repede va trece timpul. Vei observa cât de ușor poți prelungi durata antrenamentului, fără să pară că faci un efort de neimaginat.

2. Vei arde mai multe calorii

După o perioadă îndelungată de mers la sala de fitness, corpul tău se va obișnui cu rutina de exerciții, mai ales dacă nu faci schimbări periodice. În plus, efectuarea acelorași exerciții la aparatele de fitness, pe termen lung, poate duce la accidentări.

De pildă, dacă banda de alergat este aparatul tău preferat, vei vrea să iei în considerare alergatul în aer liber. Această formă de antrenament va permite corpului tău să se miște mai complex și mai variat datorită factorilor de mediu, cum sunt vântul, temperatura, denivelările. Acești factori fac ca antrenamentele să fie de fiecare dată mai eficiente și poți crește cu 5 până la 7% arderile calorice.

Când mergi sau alergi în aer liber, forțezi corpul să se adapteze unor condiții de mediu mereu schimbătoare, iar antrenamentele vor fi cu atât mai eficiente.

3. Este mai accesibil

Nu vei fi condiționată de ore, așa cum se întâmplă cu majoritatea sălilor de fitness și nu costă nimic. Abonamentele lunare la sălile de fitness pot fi foarte costisitoare și extrem de aglomerate în anumite intervale orare. De asemenea, nici să investești în aparate de fitness pe care să le poți folosi acasă nu este o ideea prea buna. Există șanse mari să nu le folosești prea des.

Cu puțină creativitate și imaginație, un minim de echipament și vestimentația necesară, poți reproduce în aer liber aproape orice exercițiu pe care îl faci la sala de fitness. Mai ales dacă ești suficient de norocoasă încât să locuiești în apropierea unui parc dotat cu echipamente de fitness.

4. Îți vei îmbunătăți starea de spirit

Atunci când respiri aer curat, se declanșează sentimentul de euforie datorită producției de endorfine generată în organism. Nu doar mușchii tăi vor fi mai receptivi în astfel de condiții, ci și mintea. Astfel că, nu doar vei fi în formă și îți vei îmbunătăți starea de sănătate, dar vei avea și o dispoziție de zile mari.

De asemenea, te vei simți mai energizată și mai optimistă. Cercetările au descoperit că 71% dintre oamenii care se plimbă în aer liber se simt mai puțini stresați, comparativ cu cei care întreprind orice forma de activitate fizică în interior.

5. Vei putea să te relaxezi după lucru

Dacă stai mai mult de 6 ore pe scaun, corpul tău își pierde mobilitatea, devine rigid și apar durerile, fie ele musculare, fie chiar articulare sau osoase. Petrecem atât de mult timp în casă și la birou (pentru unele dintre noi ele fiind unul și același loc), încât faptul că nu ieșim afară la aer, ne afectează atât fizic cât și psihic.

Cu atât mai mult, dacă lucrezi de acasă, nu necesită un efort considerabil să faci 30-45 minute sport în aer liber – chiar și în pauza de prânz.

Din acest considerent este cu atât mai bine să ieși afară pentru a realiza mișcare, a-ți oxigena creierul și a te încărca cu energie pozitivă, atât în urma antrenamentului, cât și prin aerul curat, natură și împrejurări.

6. Vei putea să formezi o comunitate

Ia-ți vecina preferată și antrenați-vă împreună!

Iar, chiar dacă nu ai întâlnit nicio persoană apropiată care să fie dornică de antrenament, cu siguranță atunci când ieși la mișcare vezi cel puțin 5-10 persoane care fac același lucru. Plănuiește să te antrenezi cu aceste persoane… sportul este și despre socializare!

Sau poate, există deja o comunitate formată de care nici nu știai, tot ce trebuie să faci este să ieși din casă și să alergi câțiva km prin cartierul în care locuiești. Oportunitățile s-ar putea să apară de la sine.

Iar pentru că vreau să te ajut să realizezi mișcare, într-un mod cât mai bun pentru tine și sănătatea ta, în aer liber, vreau să îți ofer 3 antrenamente pentru fund, pe care le execut și eu, ori de câte ori ies afară la mișcare:

Concluzie

Acum mai mult decât niciodată, te încurajez să ieși afară la mișcare. Trăim într-o lume într-o continuă mișcare în care fiecare dintre noi ne grăbim să ne terminăm treburile zilnice pentru a ne putea relaxa, însă, doar 30 minute pe zi alocate sportului în aer liber, ar putea să îți schimbe viața.

Eu sunt aici să te ajut să îți atingi obiectivele și să te autodepășești, motiv pentru care vreau să-ți arăt că nu aparatele din sala de fitness fac diferența, ci modul în care te antrenezi.

La ședințele de personal training, începem în ritmul tău și progresăm împreună. Haide să-ți punem sănătatea pe primul loc și să obții un trup și o minte puternică: https://www.gluteslady.com/pt

Gata cu compromisurile, dietele și restricțiile: sportul nu este nici complicat, nici greu accesibil… trebuie doar să vrei să faci o schimbare.

Close

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur
adipiscing elit. Pellentesque vitae nunc ut
dolor sagittis euismod eget sit amet erat.
Mauris porta. Lorem ipsum dolor.

Working hours

Monday – Friday:
07:00 – 21:00

Saturday:
07:00 – 16:00

Sunday Closed

Our socials
About